Cei cu privirea în pământ

image_pdf

Este interesant de observat cum credinciosii practicanti ai marilor religii monoteiste au, in cele mai multe cazuri, un obicei cam ciudat: ingenunchierea, prosternarea cu fruntea la pamant sau, cel putin, privirea lasata in jos…in locasurile de cult, in anumite momente ale serviciului religios sau in relatia cu slujitorul din biserica, templu…cel investit cu sfintele taine, preot, rabin sau cum se mai cheama…

Cu siguranta este o exersare a smereniei (umilintei) facuta in nadejdea ca exersand-o in plan fizic aceasta va fi dobandita intr-un final si in plan spiritual; pentru ca trufia este, nu-i asa, un mare pacat; din pacate nu se specifica la cine se refera, in fata cui nu trebuie sa fim trufasi; pentru ca Unul este Dumnezeu…sau avem mai multi?

De asemenea, aceste gesturi de maxima umilinta au putut fi intalnte (si inca mai sunt) in toata Asia chiar si in lumea laica, nu neaparat in viata religioasa mai ales in relatia cu cei superiori pe scara sociala sau ierarhica…inclusiv privirea in pamant; in unele locuri, timpuri si situatii cei indrazneti platind si cu viata pentru o privire prea directa sau prea…normala. Cu siguranta acest tip de respect care aduce mai mult a teama daca nu spaima in fata ”stapanului” vine din indelungata experienta a popoarelor respective privind dramaticele excese si cruzimi manifastate de acei ”stapani” in exercitarea autoritatii si puterii lor; pana in ziua de azi se poate observa o slaba apetenta a zonai ”euroasiatice” pentru ceea ce in zona ”euroatlantica” de cheama …democratie si stat de drept.

In Europa si mai cu seama in cea apuseana, in afara sferei bisericesti inchinaciunea in fata ”seniorului” consta de regula in cel mult o ingenunchere si aceasta pe jumatate, uneori (eventual in sarutarea inelului  episcopului sau al… ”nasului”). Mai elegant si mai recent, se facea o reverenta uneori simandicoasa, de catre civili sau un salut scurt si sobru cu pumnul la inima, de catre purtatorii de sabie…

Pana la urma, secularizarea vietii sociale acolo a inceput (si am fi tentati sa credem ca acolo s-a si oprit…daca nu am avea cateva exemple din afara Europei sau Americii…) si se caracterizeaza prin suprematia Legii – unii rautaciosi dintre habotnicii diverselor religii chiar reproseaza Occidentului ca l-a inlocuit pe Dumezeu cu Legea; de parca nu chiar El ne-ar fi dat si primele legi!?

In sfarsit, revenind la credintele religioase si la diversele forme de dialog cu puterile superioare, constatam ca multe religii animiste, samanice, politeiste, etc. prezinta rar sau de loc aceste manifestari umile, de cele mai multe ori privirea fiind indreptata inspre interior, in unele situati sau pur si simplu in sus, spre cer, in alte cazuri. Un studiu interesant se poate face cu privire la tinuta prizonierilor daci reprezentati in statuile de pe Arcul lui Constantin sau de prin diverse muzee ale Europei si nu numai…

Ne punem asadar fireasca intrebare fata de cat din ”civilizarea” omului modern nu este de fapt decat o ”dresare” pusa in opera mai ales prin religie. Atentie: ne referim aici nu la credinta ci la institutiile care au preluat cu de la sine…putere intermedierea relatiei dintre Dumezeu si om; si mai ales ne intrebam Cui Foloseste?

Legat de ”preluare” un studiu interesant de caz este aparitia, formarea si consolidarea institutiei bisericii crestine (la inceput una), despre aceasta chiar fiind disponibile nenumarate surse de informatie – ca despre Zeus, Atena, Ares si ceilalti chiar nu avem decat…legende.

Ideea este ca oamenii „civilizati” cu privirea atintita spre pamant au un statut corespunzator in aceasta lume si ca urmare o atitudine pe masura, in timp ce oamenii „primitivi” care privesc de obicei spre cer, fie acesta insorit sau innourat si adeseori in ei insisi …au si ei o atitudine si ca urmare un statut, semnificativ diferite, in aceasta lume.

Share
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eight × one =